Ce se întâmplă cu o civilizație care își pierde voința de a exista? Ce se alege de țările și orașele pe care le știm astăzi, când valorile lor se evaporă, când tradițiile sunt aruncate la gunoi, iar tehnologia înlocuiește treptat umani- tatea? În 2100, Liviu Alexa desenează un viitor nu atât îndepărtat pe cât ar părea, ci unul care ne pândește din spatele colțului, gata să ne înghită. Acesta nu este un roman despre viitor. Este o cronică a dezintegrării unei lumi pe care o cunoaștem prea bine.

Romanul nu este doar o poveste – este o călătorie printr-o realitate care se simte dureros de posibilă. Parisul, cândva orașul iubirii, a fost transformat într-un megalopolis guvernat de alte credințe, în care trecutul a fost șters cu un burete rece și eficient. Europa, odinioară mândră de istoria și cultura sa, se prăbușește nu sub atacul vreunei forțe externe, ci din cauza propriei pa- ralizii morale. America a abandonat conceptul de națiune și s-a transformat într-o corporație gigantică, unde oamenii sunt doar resurse, etichetați și eva- luați în funcție de valoarea lor economică. În China, un protest fără pancarte și fără revoluționari – un simplu refuz colectiv de a mai naște copii – aruncă întreaga țară într-un colaps ireversibil.

Dar ceea ce face 2100 cu adevărat cutremurător nu sunt doar scenariile dis- topice. Alexa nu ne oferă o lume de după apocalipsă, ci un viitor construit logic, pe bazele realităților de astăzi. Nu e o lume devastată de războaie nu- cleare sau invazii extraterestre. Este o lume care s-a schimbat imperceptibil, zi după zi, deceniu după deceniu, până când ceea ce părea de neconceput a devenit normal.

Scris într-un stil incisiv, cu accente ironice și o luciditate tăioasă, 2100 nu lasă cititorul să respire. Fiecare capitol este o ușă deschisă către o altă fațetă a unui viitor în care valorile de astăzi sunt fie irelevante, fie reformulate în- tr-un mod înfricoșător.

Acesta nu este un roman care să ofere speranță. Nu este o poveste despre eroi care salvează lumea. 2100 este oglinda ridicată în fața unei societăți care crede că poate avansa la nesfârșit fără să plătească un preț. Este un avertis- ment. Și, poate, ultima șansă de a ne opri și de a ne întreba: în ce direcție ne îndreptăm cu adevărat?

Citiți până la capăt “2100”, o să vă dea sufletul de toți pereții!